mina de albastru

scrie-mi pe spate
cu frunze albastre
ce-au șoptit norii cerului
în zilele de-atunci

fă-mi brânci în viitor sau în trecut
unde ești mai aproape
de tâmple de coaste
de gându-mi tăcut

ciupește timpul
spune-i să nu mai accelereze
că te văd în ceață și nu-mi place
sau poate nici nu văd cu-adevărat

mistica tăcere în fața căreia ne plecăm capetele
tu de voie eu că nu am de ales
lasă urme în suflet și pe carne
și pe corp uman ... Citește mai departe!

dacă eu dacă tu

dacă eu dacă tu
dacă fiecare clipă care pică pe noi
dacă da dacă nu
dacă lăsăm iubirea să iasă șuvoi
dacă azi dacă mâine
dacă ești aici nu contează
dacă sus dacă jos
dacă sufletul mai pompează

dacă timpul ne răcește
dacă limbile ni se îmbrățișează
dacă ieri dacă azi
dacă tu dacă eu

înflorim

dincolo de lanțuri

știu că nu am cum să păcălesc pe nimeni
când îmi mătur brațele și
le vărs în cutia craniană
încă am mesaje nedescifrate pe pereți
pentru că nu mi-a plăcut matematica
toți ochii sunt dați peste cap
și peste munți
unde gânduri nedomesticite
rumegă frunze de tutun
alerg după o chitară de sine stătătoare
ce și-a spânzurat de gât un lacăt
promite că va ucide toate melodiile
dacă nu i se satisfac revendicările

curățenia s-a terminat
înapoi pe frunza de ... Citește mai departe!

provizii de tine

mi-am făcut provizii de tine
să rod pe sufletul gol
o să îmi crească floarea-soarelui din urechi
radar către locul tău
în care ții ascunse bătăi cardiace
furate de la mine

mi-am făcut provizii de tine
să-mi forțeze zâmbetul să se întoarcă
din exil
îmbâcsit de fum de țigară
alcool imaginar dar la fel de tare
ca loviturile depărtării

mi-am făcut provizii draga mea
false îmbrățișări și fantomele unor discuții
pe care abia aștept să le avem din nou
de ... Citește mai departe!

timp pe frunte

ia-mi inima de pe sărmă
s-a uscat complet
mintea e cea care a ruginit
sufletul – un aeroport părăsit
eu – o bucată de pământ
tu – o bucată de cer
între noi supra-eter
neconductibil
incompresibil
în care se formează fenomene
străine pentru amândoi

rezeamă-mi clipele de frunte
să îmi pară că-s mai multe
însă stai și tu cu ele
altfel rămân goale și grele