aburi
plimbare prin subconștientul scoarței terestre
scot capul pe ferestre
în furnalul de afară se prepară
carne
o dezbrac și o arunc jos
pe pietrele reci ca sufletele
îmi pierd abilitățile
de a vedea și a atinge
ziduri
asta e tot ce simt
în interiorul meu și
mă împiedică să ajung
la întrerupătorul ce mă
aduce înapoi la
suprafață
doar un decalaj temporar și temporal
până când vom deveni
definiție
Categorie: unpoetpierdut
Munți și frunți
veșnica întrebare
dacă să îți lași mucii pe pernă
la adăpostul nopții
și să mergi
desculț
peste scoicile pe care singur
le așterni
să țipi ca Tarzan
într-un arbust de plastic
sau să scoți viermi din cot
eu asta am visat noaptea trecută vorbesc
serios
să lăsăm animalele
să ne spună povești
și unde și-au ascuns veverițele alunele
aud un
semnal
vine dinspre est
se cheamă dimineață
dar e încă departe
avem timp
să facem baloane de
oțet
plăcintă cu ... Citește mai departe!
Cenușăreasa și D.W.
Azi vom călători într-o perioadă a timpului foarte inexactă și vom asista la un eveniment care a dus la crearea unei povești. Ați ghicit, povestea cu Cenușăreasa s-a întâmplat în realitate. Dar nu, D.W. nu este prințul cu care s-a căsătorit, ci prietenul nostru despre care v-am mai povestit: Doctor Who (foto sus, sursa). (Sigur, acesta nu este numele lui real, dar toată lumea îi spune așa.)
Doctorul se dă jos din cabina sa de telefon cu care călătorește ... Citește mai departe!
E plin de viață-n cimitir!
deși e frig și nu e iarnă
în cimitirul din spatele blocului
e o fremătare plină de viață
datorată omului
întâlnirea duminicală
a producătoarelor de colivă
colaci, prescuri
și prea directe înjurături
au venit să ia aminte
la viitorul domiciliu
niște persoane dornice
ar fi rupt de acum sigiliul
altele mai cavalere
se înarmează cu răbdare
ca prin condiții austere
să rămână în picioare
ființe nepământene
sau poate doar nepăsătoare
se uită de sus la ele
trăgând cu poftă din ... Citește mai departe!
Altceva
plutesc în cerneală
am vâzlit din greu până la acest capitol
copertele mă bat uneori pe umeri
îmi urează drum bun
mă mai împiedic de niște numere de jos
dar mă apuc strâns de numele scrise sus
sar
îmi învelesc mintea cu cuprinsul
când îmi dau prefața jos de pe ochi
dau cu piciorul editurii
și prețului de pe spate
mă scufund fără să știu să înot
dar cu cel mai bun și greu echipament
iar când ies să respir... Citește mai departe!