Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Se-ntâmplă ceva ciudat
Şi nu-mi pot da seama ce
Gânduri se învârt în cap
Preschimbând simţirile
Ba-i mister, ba e uimire
Şi mă-ntreb cum de-au pornit
De la o singură privire
Care m-a uluit.
Doi ochi ce se ţin ascunşi
Într-un con de întuneric
Dar şi ei sunt de dor pătrunşi
Şi aşteaptă revederea
Într-o seară, spre apus,
Într-un peisaj de vis.
Pe măsură ce timp trece
Mă schimb rămânând la fel
Şi tot ceea ce se petrece
Seamănă cu un pastel
Peisajul este ocru,
Dar devine arămiu
Şi tot ce cuprinde ochiul
Se goleşte de pustiu
Inima bate mai iute
Când ajung lângă ocean,
La apa tulbure,
Totuşi de-un albastru pur,
Pe care stâncile-o înalţă
Peste tot în jur…
Am asistat uimit la acel spectacol de lumini. Erau orbitoare, dar minunate în acelaşi timp. Nu îmi puteam închide ochii.
La un moment dat totul s-a stins. Toată alăturarea aceea colorată a lăsat loc unui întuneric aproape solid.
Dar, după câteva secunde, luminile s-au adunat din nou în coloratul lor joc.
E totul linişte şi basm
Ironie şi sarcasm
Totu-i pace şi iubire
Ce renasc din amintire.
Poposeşte-n mintea mea
Un dor nou şi totuşi vechi
Ce-mi intră pe ochi şi urechi:
E dragostea!
Ce alegorie sfântă
Pentru câteva cuvinte
Ce nu pot fi explicate
Decât prin simţire multă
Înţelegere
Şi vis…
Mama lui îl certa de fiecare dată când îl vedea că iese cu gluga pe cap, de nu i se puteau vedea nici măcar ochii. Însă băiatul îşi ascundea întregul suflet în spatele glugii. Cel puţin, unul dintre suflete. Căci era dominat de puteri ascunse care îi puneau viaţa în primejdie şi părinţii adoptivi în dificultate.
Dar băiatul nu s-a născut aşa. El a fost adus la forma asta în urma unui cumplit accident. De fapt, nimeni nu ştie ce ... Citește mai departe!