Din el ne-am născut
Cu mii de ani în urmă
Şi dup-o viaţă lungă
În el am încăput
Sufletul nostru
Acum ieşit din trup
Zboară neîntrerupt
Spre Adăposturi
Cerurile-i sunt deschise
Şi bunul Dumnezeu
Cu braţele întinse
Ne va aştepta mereu.
Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Din el ne-am născut
Cu mii de ani în urmă
Şi dup-o viaţă lungă
În el am încăput
Sufletul nostru
Acum ieşit din trup
Zboară neîntrerupt
Spre Adăposturi
Cerurile-i sunt deschise
Şi bunul Dumnezeu
Cu braţele întinse
Ne va aştepta mereu.
Mi-am zis că tre’ să scriu ceva bun, bun
Aşa că mă apuc chiar acum, cum
Cum să îţi spun, deja sunt sătul
De atâtea dulciuri şi urări de Crăciun.
M-am săturat şi bag zilele în sac
Merg undeva departe unde pot să zac
Pac-pac, se aude-o puşcă-n zare
Sper că-i un miliardar ce-a pocnit de supărare.
Iau geaca în grabă şi papucii în picioare
Ies până în stradă şi privesc în vale
Strada îmi exprima jale, parcă e închisoare... Citește mai departe!
Am luat-o puţin înainte
cu vreo şapte sau opt ore
fără să ştiu
că acest lucru se plăteşte
Acum trebuie să dau înapoi
c-o oră-n plus
şi ceva sănătate
Multe linii eu am tras
Cu acest pix pe hârtie:
Poezia, din extaz
Până la lăcomie
Închid ochii şi prizez
Aer pur de libertate
Poezia e pretext
Pentru maturitate
Căci a scrie e un drog
Pe care-l folosesc
Când nu mai pot
Să mă trezesc
La realitate.
Când se face-aşa târziu
Şi-am capul gol,
Şi-s nedormit
Trebuie să scriu.
Când mor de frig
Şi ştiu nimic,
Căci nu mai vreau să ştiu,
M-apuc să scriu.
Când durerea mă apasă
(Fizică sau sufletească)
De nu mă mai simt viu
Trebuie să scriu.
Când curg ideile pe foi
Eu m-aş gândi la amândoi…
Când singur nu am să mai fiu
Tot n-am să m-opresc să scriu!