din pornitele-mi priviri spre ceață
am mai cules o dimineață
cu ochi negri de cărbune
și sufletul brăzdat de tunet
n-a fost cum voiam să sune
dar când este
mi se-adună toți norii peste cap
mă leagă mă orbesc mă bat
îmi taie din zile
și din creier
și-apoi m-aruncă la normali
sta-le-ar zâmbetele la ceafă
priponi-i-aș de cerul
zbaterilor lor
de hipopotami balerini
cu colți de viespe
i-aș face să simtă mirosul pământului
să-i plesnească copacii
în râsul vântului... Citește mai departe!