Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Te vreau, ah, atât de mult
Că am să cioplesc ca-n lut
Din inimă să-ţi fac fotoliu
Şi în suflet dormitor.
Trupul meu- sufragerie,
Infinitul pe pereţi
Ai fi tu, să nu te-nveţi
Să mă vezi ca pe comedie.
Holuri îţi sunt venele,
Creierul- bucătăria;
Iar visele mele:
Tot ce îţi mai trebuie
Ca să trăieşti
La rândul tău un vis.
Cand ceasul bate ora doua
E timpul pentr-o cearta noua.
Si cine e vinovatul?
Tot poetul, vai, saracul!
Ce-a gresit? Nici el nu stie
Si ia totu-n… poezie!
Se intreaba si socoate
Cum sa le dea sens la toate.
Ai gresit, fereste-ti capul!
Sabia-i de mult plecata,
Tinta si-o cauta.
Aproape-atins incerc sa zbier:
Dati-mi libertate
Sau macar o tigare!
(4-IUL)
Viaţa e surprinzătoare,
Cu malefice schimbări
Îţi bagă stări
Uzurpatoare.
Te ghidează pe alt drum
Şi-oricât ai vrea să revii
Când vezi stafii
Nu mai ai cum.
Nu te lasă s-ai păreri,
Totuşi le ceri.
Şi când ai toate elementele
Te lovesc torentele.
Ploaia mă face
Să uit noţiunea timpului
În momente-n care
N-ar trebui să uit
Îmi întoarce gândurile
Pe faţă
Şi le
Întipăreşte pe piele
E avocatul diavolului:
Cere un troc,
Iar dacă nu-l accept
Mă omoară.
Sau mă omoară oricum
Căci cu mine
Sau fără
Ploaia e la fel.
De asta am riduri pe frunte, că îndur multe
Bătăi psihice, tortură şi insulte surde
Urechea mea s-a învăţat şi nu le mai aude.
Mă-ntreb oare de ce mi se-ntâmplă mie?
De ce nu-i viaţa frumoasă ca o poezie?
Poate fiindcă eu le compun triste!
Mi-aş dori ca ura nicăieri să nu existe
Parfumul sincerităţii-n aer să persiste
Dar astea-s gânduri fanteziste.
Să crape pereţii, să se despice pământul
Tu tot îmi vei auzi cuvântul
Liniştea şi vorbele vor face ... Citește mai departe!