Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Am început să scriu versuri pe la 7-8 ani. Știi câte poezii vesele am de atunci? Răspund eu, dacă tot sunt aici: să se fi adunat în total câteva zeci, deși eu obișnuiam să creez sute de texte în fiecare an. De ce oare?… Din același motiv am început să fumez în urmă cu zece ani. Și tot din cauza asta îmi petreceam ore întregi cu muzica la maximum în căști, în întunericul camerei mele.
De asta, în foarte rarele ... Citește mai departe!
(după o idee a lui Paul Cornell, modificată masiv de mine)
Cel mai probabil nu ai auzit de John Smith. Nu-i nimic, nimeni nu ar fi auzit dacă nu… dar să începem cu începutul.
John s-a născut către sfârșitul anilor 20 ai secolului trecut, în Londra. A lucrat o vreme ca profesor până când, la 45 de ani, a devenit schizofrenic. În acel moment s-a transformat într-o persoană foarte retrasă, puținii oameni pe care îi mai întâlnea fiind doctorii ... Citește mai departe!
De fiecare dată când revin acasă în vreo vacanță îmi reamintesc de viața plictisitoare pe care o aveam aici. Nu că s-ar fi schimbat foarte mult între timp. E aceeași liniște, deși atmosfera este mult mai tensionată, aceleași mașini de-o vârstă cu mine pe străzi, aceeași oameni.
Unii dintre acești oameni, cu care mă mai întâlnesc pe unde beau cafeaua, mi-au fost cândva colegi de serviciu. Ei au rămas, eu am plecat, fiecare din propriile motive.
Eu am ajuns în ... Citește mai departe!
Atunci mi-am pus mâinile în cap, privind cum totul se dărâma în jurul meu. Am înțeles: nu se mai putea face nimic! Toate planurile de rezervă fuseseră meticulos dejucate de o soartă potrivnică. Atâtea idei rămâneau blocate într-un sertar căruia încă nu îi găsisem cheia.
Am închis ochii strâns și mi-am scuturat capul. Nu puteam crede că mi se întâmplă din nou. Nu mai aveam forță să strig. Tot ce mai ieșea era o lacrimă, apoi încă una. Apoi tot ... Citește mai departe!
Picăturile mari de apă se scurgeau de pe zidurile caselor pe piatra de râu cu care era acoperită strada. Din loc în loc se formau bălți care oglindeau cerul negru și slaba lumină a felinarelor. Se aude un zgomot.
O trăsură cu doi cai negri se apropie încet și oprește în dreptul singurei case ale cărei ferestre nu erau luminate. Stă câteva minute, apoi pleacă.
Înăuntru, atât de întuneric încât, dacă închideai ochii, îți puteai vedea sufletul. Nu se auzea ... Citește mai departe!