Se spune că banii ar sta ascunși între cuvinte. Eu nu cred, pentru că nu am văzut. Dacă ar fi adevărat, textele mele ar trebui să arate în felul de mai jos.
Și (ban) tot (ban) nu (ban) cred (ban) că (ban) ar (ban) fi (ban) suficient (ban) ca (ban) să (ban) mă (ban) îmbogățesc. Punct.
Pentru că niciodată nu trebuie să pui punct după bani. Cel mult virgulă. Și niciodată nu trebuie să te plângi dacă nu îi ai. Poți să trântești scaune și obiecte, să dai cu pumnii în pereți și mobilă, să îți tai un deget sau toată mâna, dar fă-o în casa ta! Când ești afară, pe stradă, trebuie să zâmbești de parcă hainele de pe tine nu sunt vechi de 4-5 ani, ci proaspăt cumpărate. Și este și singura dată când le vei purta. În societate trebuie să te comporți de parcă părinții tăi sunt cercetători în nu știu ce domeniu al cărui nume este greu de pronunțat și își iau leafa în aur și diamante, nu un profesor la o școală gimnazială normală, cu un salariu între 1000 și 2000 de lei sau un om simplu, de la țară, care știe doar mecanică și agricultură, pentru că asta a făcut toată viața. Cel mai complicat e, însă, cu frații și surorile. Trebuie ca ei să fie avocați sau directori de companie mare, dar să dai impresia că tu ai fost cel mai norocos dintre ei.
Revenind totuși la speranța că lucrul despre care am scris mai la început este, măcar parțial, adevărat, am să adaug următoarea concluzie:
Fie (ban) că (ban) ești (ban) prost (ban) sau (ban) deștept (ban), (ban) ori (ban) ai (ban) bani (ban), (ban) ori (ban) nu (ban) ai (ban) bani!
Pentru banii pot fi puși și înainte de virgulă, dar și după ea!
Mnooo… dacă tactu’ nu e şăf al unei companii multinaţionale, ai face bine să bagi capul în pământ precum struţul… Societate de fecale.
Mi-e teamă că ai înțeles prea bine!