Moșule, ești arestat, scoate tot ce ai în sac!

E rău să nu ai niciun ban de sărbători. Sau poate e bine? Nu am fost prea des de partea cealaltă astfel încât să pot face o comparație. Cel mai rău e faptul că, indiferent dacă ai un servciu sau nu, ceva tot nu e bine. De asta tot mă chinuie scrisul ăsta și îl chinui și eu pe el de atâția ani, pentru că simt că în acest fel pot avea o viață cât de cât liniștită. Însă liniștea asta se lasă parcă prea mult așteptată.

Mi-am făcut lista cu dorințe pentru Moș Crăciun și am scris acolo despre niște gadget-uri dintre care aș vrea să am și eu unul, hai maxim două 😀 . Aș vrea să îl prind pe Moș și să discut personal cu el, căci e singurul care mă poate ajuta să mă simt un om mai împlinit. Aș putea chiar să renunț la cadoul din listă dacă mi-ar da și mie din sacul lui cu trafic suficient cât să facă blogurile mele să însemne ceva. Să aducă el cumva pe aici toți acei oameni care ar găsi frumoase subiectele și abordările pe care le am online. Să mai scoată din sacul lui cu trucuri internetice un specialist în promovare, marketing online și expert SEO. Altfel aventura mea pe meleagurile wireless sau de fibră optică, deși continuă, SEOprește totuși la acest nivel. Dacă, pe lângă strategie, expertul ar veni și cu bugetul necesar ar fi un miracol 😀 .

În continuare simt că salvarea mea de la o viață plictisitoare, sărăcăcioasă și, pe alocuri, epuizantă (vezi fostele mele locuri de muncă) șade pe câmpiile 2.0.1. Am pus atâta pasiune și energie în construirea, cât mai literar posibilă (chiar și pe blogul de IT), acestui vis pe care îl am încât nu pot să cred decât că poate nu am o conexiune destul de rapidă cât să mă ducă unde îmi doresc într-un viitor cât mai apropiat.

Nu vă mai țin, că poate unii dintre voi deja își planifică și fac cumpărături pentru Crăciun, deși mai sunt două săptămâni! Vă urez un Crăciun minunat!

P.S. Poate îmi trimiteți și mie o felie de cozonac 2.0 și câteva sarmale blogosferice (pot fi și blogocubice)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *