Văicăreli și amețeli

sunt un om cu aripile pe umeri
ruginite scârțâieli
împart cu prada vântul
văicăreli și amețeli

îmi stau oasele dojană
ruginite scârțâieli
c-am făcut ce nu am vrut
văicăreli și amețeli

dacă am să pot vreodată
ruginite scârțâieli
să-mi înec firea demodată
văicăreli și amețeli

aș vrea să ating pământul
văicăreli și amețeli
și să plec rânjind acasă
ruginite scârțâieli

Sonet albastru

Când m-am trezit era câmpie
Şi-ntr-un suflet alergam
Cu răsuflări de poezie
În care mă-necam.

Totul era albastru:
Pământ şi cer, deopotrivă
Şi vântul îmi curma glasul
Ducând gândul în derivă.

Nu aş mai fi vrut să plec
Deşi ştiam că nu-i real
Ci doar un melancolic cântec

Auzeam sunet de potop
Şi mă gândeam că totul
A pornit de la doi ochi

Albaştri…