Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Nu-i nici devreme, nici tarziu
Nici multime, nici pustiu
Doar poetul in sicriu
Alaturi de-un breloc hazliu:
O lumanarica mica
Din care ceara inca pica.
Aici ideile se strica
Caci nu exista intriga.
Linistea asta implica
O noua doza lirica
De cunoastere empirica
Autorul va explica
Cum, intr-o clipa,
Ati facut pe voi de frica.
Mai e mult până departe
Și n-am s-ajung să te cunosc
Că sunt chemat spre moarte
Pe jos…
Mai e mult până la tine
Și pașii devin mai grei
Se ridică noi coline
În fața ochilor mei..
Unde ești,
Să mă liniștești
Iar cu povești…?
Unde-ai plecat
Și m-ai lăsat
Întunecat…?
E tot mai liniște în jur
Si totul parcă se oprește
Inima se plictisește
În abajur.
Spirite îi dau târcoale
S-o ridice către nori
Dar eu nu o las să zboare
Și îi zic: azi n-ai să mori!
Închid ochii și aștept
O moarte lentă
Cu tentă
De pas făcut pe bec
Într-o direcție greșită
Nepăzită.
Când e liniște, ca acum, îmi place să ascult șoaptele fricii
Din oameni, sau să fac chiar eu niște sacrificii
Îndrept arma, țintesc sau trag întâmplător
Că trebuie să nimeresc…eșec răsunător.
Toți s-au ferit, ca la un semn
Parc-ar fi știut că vreau să-i blestem
Acum chem moartea să facem un pact
Să-i omoare ea pe cei ce-au refuzat
Să-și urmeze destinul ce le-a zis: de azi,
Îmi pare rău, n-o să mai existați…
Se aude tot mai încet…ceea ce ne definește ca oameni. Orice ai face, se stinge… Răutatea îl face să tacă…oamenii nu îi mai acordă destulă importanță…s-a săturat și tace…pulsul.