stau în centrul camerei
nemișcat
umbrele mi se scurg pe pereți
sunt un obiect
în mâna Creatorului
ca orice alt om
particulele sunt în ședință
le aud șoptind
„încă nu ne-am atins scopul”
Etichetă: umbre
Intre zi
alerg cu palete in maini
sa prind rasaritul
sa-l fac omleta
paharele se ridica
aruncandu-mi umbre pe ochi
sa fac loc serii
Fragment: „Pătratul roșu, pătratul albastru”
Am ieșit dintr-un hol slab luminat și acum calc pe pătrate-umbre, poate-poate le fac să dispară. Dar, cum sunt încă închis într-un trup, umbrele mai rău se adâncesc. Închid ochii și merg la nimereală. Nu-ți face griji de ce aș putea păți! Orice ar fi acolo, am mai trecut prin asta cel puțin o dată.
Pe timp de ploaie
unde a plecat umbra ta?
se va mai întoarce?
îmi va mai acoperi vreodată trupul?
am să-i mai simt gustul?
îţi mai aminteşti când umbra ta se speria de vânt
şi eu îi spuneam că de ploaie ar trebui să-i fie frică…
acum n-o mai văd de nori.
Infern
Pornesc cu gânduri din abis
C-un ochi deschis şi-unul închis
Nu ştiu cum de mi-am permis
Urii să îi rezist.
Păşesc pe umbre şovăind
Şi la lumină gândind
C-am văzut oameni murind
Aruncându-şi frica-n vid.
Sângele păta pereţii
Scriind poveşti cu decepţii
Desconspirându-le adepţii
Aşa c-am decis prin convenţii
Ca următoarele invenţii
Să nu vadă lumina pieţii.