Cum e sa fi scris miliarde de cuvinte, dar ele sa insemne ceva doar pentru tine? Cum e sa fii cvasi-necunoscut, totusi sa fii apreciat de tot mai multi oameni? In cate moduri sa pui o intrebare pana primesti informatiile cautate? Exista loc printre oameni pentru alti oameni? Lucrurile exista si dupa propria lor limita? Imi irosesc timpul punand intrebari?
Categorie: nimicuri importante
Cuvantul asteapta sa fie spus
Cuvintele nu pleaca nicaieri. Raman acolo, pe ultima pagina scrisa din caiet. Uneori ma temeam ca inspiratia ma va parasi complet si, cine stie?, probabil ca o va face intr-o oarecare zi. Dar nu azi, nu maine. Fiecare gand, fiecare traire e ascunsa dupa colt. De asta trebuie sa privesti in ambele directii inainte sa treci mai departe.
Weekend inspirational tuturor!
Pofta de carte
Ma gandeam acum care e treaba cu cititul. De ce nu e cum ar trebui sa fie? Dar cum ar trebui sa fie?
Ar trebui sa cumparam carti cu tot atata dragoste si devotament cu cat sunt scrise. Cele scrise la repezeala/doar pentru a face vanzare nu ar trebui scoase in tiraj prea mare. Bineinteles, ceea ce spun acum e o utopie. Dar cum ar fi sa fie asa?
Melodia umbrei
Intunericul doare. Am invatat asta pe calea ce grea, cea care ma apasa pe pleoape. Acum imi bandajez emotiile cu el. M-am obisnuit si cu lumina, insa ea nu-mi aduce niciodata nimic nou.
Am invatat sa cant la foame, apoi ea a invatat sa cante la mine. Carnea e cutia de rezonanta, iar sufletul sunt degetele care ciupesc corzile.
Cruci si vant
Astazi vantul sufla crucis. In calatoria lui se agata de suflete neatente, lasandu-se purtat de ele. Vantul e chior. Si nici macar nu ii pasa prin ce localitati trece, ce resturi (sufletesti, desigur) matura. El mi-a soptit la spranceana poezia incredibilului. Totusi a trebuit sa o iau cu forta de la el. N-am reusit singur. Hai sa ne unim puterile!