Am ieșit dintr-un hol slab luminat și acum calc pe pătrate-umbre, poate-poate le fac să dispară. Dar, cum sunt încă închis într-un trup, umbrele mai rău se adâncesc. Închid ochii și merg la nimereală. Nu-ți face griji de ce aș putea păți! Orice ar fi acolo, am mai trecut prin asta cel puțin o dată.
Categorie: unpoetpierdut
N-am vrut să-ți scriu
Nu am vrut să-ți scriu. Nu ți-am scris proză, că proza mea nu e la fel de bună ca a lor. Nu ți-am scris poezie, poezia mea nu are cum să fie mai frumoasă decât visele tale. Nu ți-am compus cântece pentru că vocea mea nu are cum să te liniștească mai mult decât cea a propriilor tale gânduri. Nu ți-am sculptat chipul, nici măcar oglinda nu îți poate imita frumusețea. Atunci cum pot face să îți arăt ce însemni ... Citește mai departe!
„Pătratul roșu, pătratul albastru”- fragment
Mă-vârt în pătrate, apoi le învârt pe degete. Las pătratele și mă joc cu cuvintele. Mă joc cu stările și-apoi le arunc. De frică s-au ascuns toate sub pat. Le mai momesc cu câte o bucată de suflet viu, încă sângerând. Câte din ele am sacrificat pe altarul literaturii… numai alter ego-ul meu știe. Însă acum mă amenință că reînvie. Și nu pot decât să ma bucur!
Nopți nestinse
Poemele mele te gâdilă în tălpi
când eu nu sunt aproape să le-opresc
nu te grăbi să te dai jos din pat
iar te vei împiedica de șoaptele rămase de azi-noapte
în sticla de vin a rămas doar ecoul
unei nopți înflăcărate
și scrumul de pe parchet ce ți-a spus „noapte bună”
și sentimentele ce te-au învelit
când noi deja dormeam zâmbind
Lanț
vreau să scriu un poem
un blestem
al ceasurilor libere
al gândurilor vipere
să număr clipele
le etichetez cu stickere
cad stalactitele
în versuri libere
înghite-le
promite-le că o să fii cuminte
o să ții cont de cuvinte
prinde sensul
lasă versul să zboare
că-i soare sau ninsoare
dă-ne culoare în suflet
și culoare prin care să trecem în sunet
deschide ochii vii
lasă să curgă din ei ceea ce știi
cuvinte pustii
sau prostii
că asta îi dă har ... Citește mai departe!