Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
lasă-mă să-ți cioplesc tăcerea
permite-mi să mă las orbit de ea
vreau să alunec în ea
ca somnul în sufletul oamenilor
tu ești mereu sfârșitul meu
îmi limitezi gândirea
totuși te prefer
în locul profanării zilelor de mâine
îți scriu a nu știu câta utopie mizeră
așa simt că trăiesc
deși din tine a rămas doar contur
fum deșirat în sânge
și sufletul pașilor tăi
depărtându-te…
Continuă să zâmbești! Izvorăști energie pentru trăirile mele. Altfel mi s-ar înnoda inima de coaste, nelăsându-mă să te respir. Nu te teme, ești regenerabilă! Iar conexiunea noastră imaterială e un perpetuum mobile.
acoperă-mă cu părul tău
în Braille
alintă-mă în codul Morse
iubește-mă până la ultima zecimală
scoate-mi radicalul negativ
te descopăr ca pe o axiomă
fiecare sărut cu necunoscuta lui
azi toți ne împreunăm tehnologic
așa că permite-mi să-ți trimit inima mea prin telegraf
te-am cercetat cu semne de-ntrebare
când mi-ai luat diacriticele si m-ai lasat in vant
și puțin îmi mai păsa de propoziția lăsată neterminată
m-ai asurzit cu vocativul
de am rămas gerunziu și mirat
într-o conjugare neterminată de idei
mi-am luat semnele de punctuație la subraț
și am plecat din îngrădirea noastră semantică
însă nu te-am declinat
începuse să se însenineze
când ai zâmbit
mi-a răsărit o stea pe umăr
se uita la mine flămândă de aripi
să se întoarcă pe buzele
care au trimis-o