Categorie: PoeVești

Cărămida

Posted on by Ștefan Trepăduș

umblu pe stradă cu sufletul descheiat la nasturi
în bătaia vântului
într-un buzunar interior
într-o casetuță de lemn mucegăit
îmi țin inima
dacă ceilalți ar ști că am așa ceva
m-ar exila

sub fiecare pas al meu șade o vorbă
pe ele îmi clădesc viitorul
literă cu literă
iluzie cu iluzie
până ajung la capătul disperării

Secventa

Posted on by Ștefan Trepăduș

mi-a zis doctorul sa nu mai scriu
ca plictisesc si pietrele din drum
nici tigara nu mai scoate fum
iar fanfara va pleca tarziu

mi-a zis doctorul sa nu visez
ca sperii oamenii normali
ca trebuie sa traiesc printre sacali
de sange sa nu ma manjesc

mi-a zis doctorul sa nu mai fiu
nimic
explic
daca-mi mai revin

mi-a prescris doctorul doar sa exist
sa fac ce-mi place
ca pe drumul inapoi incoace
totul este trist

Mai stii?

Posted on by Ștefan Trepăduș

mai stii
cand scriam despre tot felul de prostii
despre vise aurii
si voci hazlii
despre ceruri azurii
prajituri in farfurii
si poeti ageamii
despre vise atarnate-n funii
si cum rad unii
cand ii ataca hunii
despre placinta lu’ buni
sau Carla Bruni
stai ca glumii
nu ma pune la un loc cu toti nebunii
eu doar scriu poezii
ca-i un pat confortabil pe care sa pot muri