Am crezut că dacă scriu o să-mi fie mai bine.
Dar unde am ajuns? Uită-te la mine!
Sunt aproape-n punctul din care am plecat
Și gânduri tot mai negre își fac loc în cap.
Și nu vreau să le-nlătur, că știu că au dreptate,
Totuși parcă nu pot să mă trezesc la realitate.
Totul e în ceață, prezentul și viitorul;
Nu pot să fac un pas fără să mă gândesc la următorul!
Zău am încercat să fac tot ce-am putut,
Dar mereu am căzut și mereu a durut.
Acum vânătăile se-adună-n mine
Și nu mai găsesc calea către un mai bine.
Nu mai găsesc calea către liniște
Și toate răutățile încep să piște.
Am mers pân-acum numai pe false piste,
Căci una sigură nu pare să existe.
Dar tot îmi storc creierul să trec ziua de azi,
Chiar dacă siguranța e un sentiment fals;
Chiar dacă mâine o voi lua de la capăt,
Scriu în continuare, inimii n-am să-i pun lacăt!
Poate că într-o zi îmi voi reveni,
Chiar dacă cum vor ceilalți eu n-am să pot fi,
Că nu-mi doresc acest lucru, eu vreau doar să mă bucur
De lucrurile bune, nu să dau bine la lucru.
Nu vreau să îmi rup spatele, mâinile, ficatul
Într-un loc din care să plec culcat pe spate;
Ăsta nu-i planul meu, viitorul este altul,
Trebuie doar să aflu cum să-l transform în realitate!
Simt că iar am scris degeaba și nimeni nu m-aude,
Că văd în jurul meu piedici și capcane multe;
Dar, oricum, cine trebuie nu o să citească,
Ci tot cei ca mine, într-o situația grotească.