(electro)Cutări mentale

timp tăcut arată-ți calea
timp întunecat fă-te auzit
timp trist auzi chemarea
strigată de răsărit

drum bătut adu-ne apă
drum cu pomi dă-ne mâncare
drumule strâmb nu mai da din picioare
când tace timpul

voce falsă cântă-ne
voce groasă acoperă-ne
voce întoarsă reflectă-ne
când ne dor picioarele

gânduri curajoase nu vor să iasă din cap
gânduri fricoase vorbesc cu voce tare
când gândurile noastre se nasc în alte case
nu mai avem gânduri că le-am dat pe toate

viața vie ... Citește mai departe!

Mă urmez

mi s-au pus mini-zăpezi pe suflet
îngheață și ultima fărâmă de zâmbet
acolo se cuibăresc diverși paraziți de care îmi amintesc rar

soarele vine până la mine
apoi pleacă înapoi
cică-i zice reflexie
dar eu știu că de fapt nu sunt agreat

cuvintele nu vor să îmi fie avocat
dar trăirile sunt
se țese un drum din fire subțire de speranță
dar eu sunt plecat demult

Pauze bune

un lucru mai am de spus
când întunericul mi-aterizează pe ochi
ascult cu inima freamătul pomilor
în timp ce le spun povești câinilor străzii ca să nu înghețe
drumul ăsta e lung
și nu duce doar spre următorul oraș
ci spre viitorul tu

îmi las haina în cuierul toamnei
pasul ăsta rămâne imprimat
cu ochii pe drum
fac pauze neîncetat