Totul s-a răcit
Ca temperatura toamnei
Copacii au sărăcit
Natura doarme…
S-au răcit şi oamenii
Uitat-au să zâmbească
Înaintea iernii
Au uitat să trăiască.
Doar copii
Mai vezi râzând
Omăt chemând.
Şi Dumnezeu
Râde la ei
Fiindcă e blând!
Etichetă: Dumnezeu
Aur sufletesc
Priviri intimidatoare
Tu lansezi, eu mă feresc
Căci din suflet îmi doresc
Să-mi fi tămăduitoare
Unei inime bolnave
Care plânge lacrimi albe
Și suspine îngropate
În sughițuri colorate
De speranțe de întoarcere
Către adevărul meu.
Te iubesc, nu-ți pot da pace,
Pedepsi-m-ar Dumnezeu!
Sunet
Aud din ‘nouăzeci și trei
Sunetul chemării-n vis
Alții-s chemați de dumnezei
Înspre veselul abis.
Teama țipă, lumea urlă
Lovituri amestecate
În imensa urii umbră
Să se spele de păcate.
Dumnezeu supraveghează
Lucrând chiar peste program
Ultima oază
De ocrotire psihică
Pe arșița diavolească…
Mi-am luat și eu o sticlă…
Fericirea supremă
Fericirea supremă e ascuțită. Te poți tăia în ea. Se ascunde în colțurile întunecoase ale minții. Te face s-o dorești, ca un drog puternic. Îți apucă venele și cântă la ele ca din harpă.
Fercirea supremă nu e un sentiment, e un animal de pradă. Adesea ucide. Dar mai întâi se joacă cu tine ca o pisică cu șoarecele. Apoi se joacă cu sufletul tău.
Ce e fericirea supremă? E Dumnezeu, sau dracul?