M-am așezat din nou pe canapea. Doar că acum în fața mea nu mai eram eu, ci ea. Avea buclele negre, de o lungime nedefinită, căci erau acoperite de gluga unei mantii care îi acoperea tot corpul. Am început să dialogăm ca de obicei, pe un ton când mai șoptit, când mai strigat. Dacă trăsăturile feței ei erau fixe, neputând să distingi nimic din ce ar putea ascunde înăuntrul gândurilor, fața mea era desfigurată și arăta sentimentele de care eram ... Citește mai departe!