Din partea întunecată a sufletului

M-am așezat din nou pe canapea. Doar că acum în fața mea nu mai eram eu, ci ea. Avea buclele negre, de o lungime nedefinită, căci erau acoperite de gluga unei mantii care îi acoperea tot corpul. Am început să dialogăm ca de obicei, pe un ton când mai șoptit, când mai strigat. Dacă trăsăturile feței ei erau fixe, neputând să distingi nimic din ce ar putea ascunde înăuntrul gândurilor, fața mea era desfigurată și arăta sentimentele de care eram ... Citește mai departe!

Moment

am auzit bătăi în ușa mereu deschisă

mă uit spre ea

nimeni

îi zic să intre

n-am mai purtat de mult o conversație cu aerul

cu gândurile mele

și cu ramele ferestrelor

au argumente mult mai bune decât mine

eu mă pierd în detalii

și în privirea ei

s-a întors

uitase cafeaua în mașină