Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Umbrele viciului îmi șoptesc surde,
Vorbesc cu mine, nimeni nu aude
Tăcerea din care se naște filozofie
Îngăduința e o parte din iubire.
Ea își strânge porțile sufletului
Și eu bat la ușa zâmbetului
De care am devenit dependent
Doar pe ea o văd, e evident.
Că mi-au plecat corăbiile spre ea
Și acum plânge vena
Intoxicată cu lacrimi de fulgere
Aud în sinea mea mii de sunete.
Corpul ei se mișcă longitudinal
Pe trotuarul proaspăt spălat
De ploi, ea ... Citește mai departe!
Ești înger de voie bună
Cu alaiul tău de haz
Și-a trecut mai mult de-o lună
De când aștept înfierbântat
Să-ți simt buzele pe-obraz.
Zilele nu mai au noimă
Și mă pierd în reculegeri,
Mi-amintesc proaste alegeri
Ce mi-au dat viața peste cap
Ca o furtună
De vorbe și furat priviri
Azi am triste amintiri
Dintr-o altă perioadă
Pe care vreau s-o schimb prin tine,
Căci am inima bolnavă.
De-ai putea să-mi vezi în suflet
Lucruri ce pe alții-i sperie... Citește mai departe!
Sunt aproape două luni
De când eu visez la ea
Cu ochii deschiși și nebuni
Ce îmi înroșesc privirea.
Aseară s-a întâmplat
S-o visez în timp ce dorm
Cel mai lucru minunat
De când sunt om.
Și am să o mai visez
Dar cu pauze de-odihnă
Că dacă visez prea des
În inimă n-o să mai am tihnă.
Toamna a îngenuncheat la picioarele mele. Părul ei castaniu părea blond văzut în soare. Eu vorbeam cu mine însumi despre anii ce au trecut. Ea împletea un coş de nuiele. Nu era nimic acolo. Nu era pădure, nu era un deal, era doar un buştean culcat de timp.
-De cât timp stai acolo, cu acel coş?
-Din totdeauna. Mi-a plăcut să cos!
De fiecare dată când primeam acest răspuns o vedeam cum îşi aşează fustiţa peste picioarele fine ca lacrima. ... Citește mai departe!