de ce e doar o întrebare

mi-am legat pietre de suflet
să alerg cu ochii despletiți
prin păienjenișul camuflat
sub frunze transpirate de toamnă
am cancer la zâmbet
mi-a căzut deja
în foile pe care le mozolesc
cu picături de otravă inofensivă
am cancer la bunătate
e toată neagră
și pute a iluzii topite

peste noi norii
micționează zile cenușii
cu funde de cărbune
ce iau foc la fiecare ochi
încins de stâncile din

voi urșii
ce zgâriați cărări
ne puneți în spate
sacii cu pământ ... Citește mai departe!

Necrofagi și alte specimene

poezia nu schimbă nimic
nu știe să țină pixul în mână
cei care i-au dat la ochi cu mănuși de box
știu asta bine

noi ne agățăm de ea ca de cuier
suport pentru frustrările noastre
nu o servim cu nimic
ea iese cu noi doar de ochii lumii

în adâncul poeziei
probabil pute a trupuri în descompunere
totuși unii dintre noi
o mănâncă de parcă ar fi vie