Ce mă fac?

zilele mă iau peste picior
își reglează ținta pe mine
un biet amestecător de idei

nopțile se joacă cu visele mele
într-un labirint
făcut de mine

dimineața mă amețește
ca o băutură consumată în cantitate mare
direct din sticlă

seara e prea obosită
ca să îmi mai facă ceva
la fel și eu

când să mai am timp
să deschid ochii
către viitor

dacă și prezentul e consumat
din recipiente mici
cu eticheta ruptă

când să îmi fac timp
când ... Citește mai departe!

Nave spațiale

lasă zilele să-ți plângă pe umăr
după ce și-au pierdut toți frații
nu le da speranțe false

lasă nopțile să-ți râdă pe umăr
și ele vor pieri
înainte să te trezești

rotește-ți imaginația în aer
ca pe un buzdugan ce sfidează timpul
și spațiul

lasă imaginația să-ți stea pe umăr
și se va transforma
în tot ce ai nevoie
din orice timp sau spațiu

Cântec de „n-are rost”

Tocmai voiam să vă scriu o poezioară despre cât trafic de internet gratuit am primit, dar pe care nu îl pot folosi (din cauză de feature-phone 😀 ) când laptop-ul mi-a jucat o festă. Una foarte urâtă. S-a blocat, apoi nu a mai dorit să pornească. Nici după vreo zece încercări. Nici după vreo două zeci. Nici chiar când eram atât de nervos că îmi doream să îl lovesc atât de tare încât să se transforme în nisip. De parcă ... Citește mai departe!