Îți scriu iar niște cuvinte, chiar de vor părea clișeu,
Asta fiindcă-n altă viață ți le-am mai scris tot eu;
Că mi te învârți în minte ca vinilul pe pick-up,
Am să te arunc pe foaie. Asta e, n-am ce să fac! 😀
Azi îmi cântă toate străzile, copaci fac plecăciuni;
Nu uit să te iau în gând atunci când plec la drum,
Să inspir din tine aerul ce mă menține
Viu. Știu, înc-un clișeu, în fine.
Vreau ca lângă ... Citește mai departe!
Autor: Ștefan Trepăduș
Dramaturgie
îmi pun capul pe gheață
trece o patrulă
de pinguini cu înghețate pe băț
pe palme au tatuate astrograme complicate
cu carioca
telefonul sună ocupat
i-am zis să nu mai sune
și să își facă niște timp
mi-a zis că a pierdut schițele
îl folosește pe al meu
pun capul pe pernă
îl trec dincolo
să număr castane scăpate
de pe zgârie-nori
triști
în pahare cu apă
diluată de ploaie
la fel ca sufletul
uman
îmi păstrez capul
Și laptele, ce facem cu laptele?
M-am gândit că ar trebui neapărat să scriu și despre acest lucru, căci de aseară, de când l-am auzit, mi-a tot stat gândul la el. Am să vă avertizez încă de la început că următoarea idee nu este una realistă, ci doar un fel de „ce-ar fi fost dacă…”. Chiar așa, oare ce-ar fi fost dacă… ? Dacă ce? Dacă… nu știu.
Am văzut un reportaj despre fermierii români, cei care mereu sunt loviți, ba de stat, ba de UE, ... Citește mai departe!
Nu dăruiți bijuterii!
Stau de câteva zile cu gândul la cuvintele pe care ai să le citești acum, întorcând „problema” pe toate părțile și încercând să găsesc cele mai potrivite formulări pentru a le expune aici. Este vorba despre unii dintre oamenii care fac cadouri sau, mai bine zis, de cadourile pe care acești oameni le fac. Ideea este că lumea dăruiește brățări sau cel mult bijuterii personalizate, cei cu imaginație mai multă. Și nu am nimic împotriva acestora, ba chiar e ... Citește mai departe!
secetă
o frimitură din timpul meu
cui să o dau
la lumina cui să cresc
dacă nu am picioarele în pământ
pe ce gard să mă întind
ca să îmi arăt fructul
totuși din mine curge zeama
hidratând eternitatea
iar lacrimile mele
izvor de zile
se usucă sub frunza răpitoare
de lumină
cât să mă întind
ca să se vadă
că sunt eu