Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
visele nu fug
tu fugi de ele
de fiecare dată când spui adevărul
care îngheață orice speranță
aparent
de fapt adevărul eliberează
și e dincolo de orice cuvânt
nu toată lumea îl înțelege
(dar tu ești obișnuit)
ți-au aruncat în față adevărul lor
care nu coincide cu al tău
și a durut ca o piatră
din asta sunt făcute visele
aducând cu ele nenumărate boli
pe care ai să le suporți
(sau nu)
Cred că ar trebui să renunț să mai scriu seara și mai ales duminica. Să nu mai iau poveștile din foc cu mâinile neprotejate. Ar trebui să-mi desenez singur flori de gheață pe geam, chiar dacă nu e momentul potrivit. Să închid ochii și să ascult sforăitul pisicilor, e mai interesant decât ce se întâmplă acolo, indiferent unde este acel „acolo”.
Castane și ghinde!
„Mi-am găsit inspirația în cana muzicală,
Pe ea nu îmi place să o privesc goală.
Sorb melodii de pe talgerele ei,
Îi ating marginile ca să îmi dea idei.
Vreau să stau cu ea pe jos, pe pat, în cap;
Ea să îmi dea cafea ca eu să pot fi apt
Pentru o nouă zi plină de energii
Pozitive. Cât de bună poți să fii!
Am o cană originală:
Cântă altă melodie în fiecare seară;
Îmi place să o ... Citește mai departe!
De mâine am să las obiectele să îmi vorbeaască mai mult. Am să le ascult toate rotunjimile și pătrățimile, toate ascunzișurile și toate fățișurile. Am să beau cu și din fiecare, apoi am să le încalț. Nu voi mai călca direct pe bec.
Acum aș vrea să vorbesc cu o pernă, deși se pare că ea vrea doar să asculte…
(- Paranteză înainte de poveste, Doctore?
– Da, ca să îi anunțăm pe cititori că unele link-uri duc către niște imagini delicioase!)
Tardisul ateriză zdruncinat pe o minunată pajiște verde, luminată de un soare primăvăratic. Oriunde ai fi îndreptat privirea, priveliștea nu îți era blocată nici de cel mai mic obstacol. Era o liniște desăvârșită, deși orașul se afla în apropiere.
– Ce aterizare, Doctore!
– Putea fi mult mai rău!
– Ce facem aici?
– M-am gândit să ne ... Citește mai departe!
