cum să te privesc eu cer
cu stele căzute în noroi
cum să te privesc ocean
care îneci toate speranțele
cum să te privesc eu zi
din ce în ce mai întunecată
cum să te privesc eu moarte
care ești mereu prezentă în viață
Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
cum să te privesc eu cer
cu stele căzute în noroi
cum să te privesc ocean
care îneci toate speranțele
cum să te privesc eu zi
din ce în ce mai întunecată
cum să te privesc eu moarte
care ești mereu prezentă în viață
mă mai ține minte cineva
sunt acela care creștea foc din pământ doar cu privirea
cel care a arestat toate speranțele ca să le vadă cum mor
cel care pune pauză la joc
acum ard în propriul foc
naufragiat pe pământul deznădejdii
îmi fug ideile de sub păr
aș putea să fac ultima incantație magică
dar nu vreau
pentru că ar fi ultima
n-a fost momentul potrivit să fac schimbarea
și-a fulgerat și-a ticăit
pân-a murit
va trebui să mai aștept
și să sughit
să ard pe interior
și pe afară
să număr orele dintr-un minut
la fiecare secundă
să privesc spre pereți și să mă-ntreb
cu ce-am greșit
am auzit prea multe
și pereții îmi vorbesc
aș rupe
tot ce zăresc
sufletul îmi pune cămașă de forță
dau cu piciorul
mă împiedică
dau cu pumnul
iar dacă vreau eficiență maximă
dau cu vorba
(însă nu mereu reușesc)
îmi îmbăt zilnic conștiința
îi dau să rezolve puzzle-uri grele
care nu au toate piesele
înghit pietre pe stomacul gol
pe jumătate plin
sau plin
mă vopsesc în culori de război
dacă nu vor avea efect
îmi voi recăpăta liniștea