Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
o să scriu și aici
mai lasă-mă puțin
să storc sarea din piele
să-mi dezleg cârpele negre
și împuțite
să scuip sângele care îmi lubrifiază gingiile
să-mi șterg puțin ochii
apoi să îi înfund la loc în orbite
dă-mi două frunze
să îmi cos hainele
dă-mi două fructe uscate
nu am încălțăminte
aruncă-mi o liană
și după ce am să mă ridic
voi încerca cu toate puterile
să îți construiesc un pod
hai să nu lăsăm să se scurgă tot sufletul
să îl întindem pe frunțile munților
să-l certe vântul și
să îl împace ploaia
să îi facem loc de joacă în trupurile noastre
de unde să poată pleca când își dorește
să îi cântăm cu plămânii și inima
să îl ascultăm cu intuiția
unde ești tu suflete
de ce nu te rupi în bucăți
să fii suficient pentru toți
de ce treci pe lângă noi fără zgomot
și cu luminile stinse... Citește mai departe!
de mic mă jucam cu timpul
trăgeam de el în toate părțile
îl apostrofam apoi
îl închideam între ghilimele
dar am crescut amândoi
acum el îmi fură șapca
și o pune sus să nu ajung
îmi vopsește firele de păr
din păcate știe doar o (non)culoare
el trage de mine în toate părțile
chiar dacă eu știu o singură direcție
direct spre el
impact frontal
să te prinzi mereu de colțul paginii
să nu lași ploaia să te prindă strigând
cu genunchii înfipți în stâncă
rostogolind peste oameni strănuturi eterne
dă drumul copertelor
să se vadă jungla pe care o ascund
cu un ochi deschis de veghe
compun un cântec pentru muribunzi
de înverzesc cepele
am călcâiele rarefiate
în piept doar planuri
și înălțimi neatinse
plus
un aparat de tuns nasul
atenție
cad cirezi
îmi trag încălțămintea de urechi
că nu știe să cânte frumos
că mă bagă numai în bălți
iar eu nu mai știu să zbor
mă apuc de copacii de pe margini
să le mai spun o poveste la frunze
apoi să ies din deșert
cu mâinile la ochi să mă apăr
de ploaie
să scot din pălărie
o pereche de schiuri
cu care să desenez portative
în mințile oamenilor
eu astfel golit de mine
pot primi
toate lucrurile pe care ... Citește mai departe!