hai să îți spun o poveste
între două foi de asfalt
unde e o cutie de asfalt
din care păsările vin și pleacă neîncetat
unde se îneacă planuri
și se nasc iluzii
de unde decolează zilnic răutăți
purtate de vânt
în sacoșe grele pe care tu nu poți să le ții
pictori sângeroși
mai bagă o doză de ce substanțe or folosi ei
apoi aruncă săbii în toate direcțiile
în circul ăsta toți știu să facă totul
iar noi spectatorii... Citește mai departe!
Categorie: PoeVești
plan dulce
soarele mă trage de șosete
îmi ia paltonul și îl pitește
el știe unde
mă așază la o masă plină cu prăjituri
de care nu am mai văzut
îmi spune că voi gusta din toate
și că nu am voie
să plec până nu le termin
două din capătul opus al mesei
îmi fac ochi dulci de ceva vreme
va mai dura până voi ajunge la ele
să îmi îndulcească și gâtul
cea din care mușc acum este
sărată
și ... Citește mai departe!
Păianjen în frac
munții îmi înțeapă tălpile
câmpiile îmi scot ochii
marea mă otrăvește
pământul vrea să evadeze din mine
și-s gratiile groase și dese
îmi tot aruncă incantații
să mă împiedic de fire
taie bucăți cu priviri ruginite
să mă coc să mă scurg
mă toarnă în neant
dar pe pereți mă adun
îmi înfig unghiile roase
în gâtul deșertăciunii
am să mușc din viață
până am să mă satur
chiar de voi rămâne doar un ochi
voi veghea la îndeplinirea visului
litera mică
mi-am uitat șireturile în pod
și miroase a biscuiți
pe malul speranței
mi-am pus lenjeria la uscat
într-un pom veșnic verde
din care coboară fără încetare robo-veverițe
au înflorit strâmbilele
și blegiecii sunt plini de viață
(atât cât pot și ei)
s-au adunat la o halbă de bere
lângă gardul meu
săgetat de soare
azi am să las fantomele din dulap să moară
cel puțin pentru un timp
ca să mă bucur de o gură de noroi
proaspăt ca aerul ... Citește mai departe!
Spânzurat de ceas
cum să mai deșir norii
când nu am chef nici de mine
nici de ce aș putea face
să mă apuc cu mâinile de crengile îngândurate
de ieri
să sparg plictiseala
în suficient de multe bucăți
cât să îmi țină de foame
leg timpul de un pom bătrân
e prea urât
și nici zilele nu mai au nasturi la cămăși
de ce să plec eu oriunde
când nici aici nu e bine
păsările cântă din aripi
vărsându-și în halbe
fericirea-polei