Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
pomi de sticlă
fac plecăciuni pe străzi
în căutare de zâmbete
i-a cocoșat iarna
după ce le-a pus căciuli
și ghete
câte au să ne zică
dar cine bagă în seamă
niște moși
unii oameni spânzură de ei diverse funii
fără să le pese
însă astfel copacii nu sunt singuri
se sparg oceanele de fruntea mea
vine vantul și îngheață
se fac punți pentru voi
mă urc în podul propriei minți
să mai dau jos niște lopeți
și niște nisip
mai leg niște crengi
fac niște opinci
cu care să mă calci pe nas
am hemoragie
de idei
cu siguranță nu azi
sunt un om cu aripile pe umeri
ruginite scârțâieli
împart cu prada vântul
văicăreli și amețeli
îmi stau oasele dojană
ruginite scârțâieli
c-am făcut ce nu am vrut
văicăreli și amețeli
dacă am să pot vreodată
ruginite scârțâieli
să-mi înec firea demodată
văicăreli și amețeli
aș vrea să ating pământul
văicăreli și amețeli
și să plec rânjind acasă
ruginite scârțâieli
am palmele transpirate
de la prins gânduri
iuți precum condimentele pe care le pun în măncare
salata vieții mele
gângănii cât cuprinde
în rest nimic
și iar îmi fac sandviș picioarele
le pun în sacoșă
mă car înapoi pe planeta mea
chiar dacă acolo
nu există cartofi prăjiți în șosete
atunci când îți cade capul într-o parte
ca o amintire pe care vrei s-o uiți
s-o scuipi pe obrazul altcuiva
dar ai în jur numai stânci
urcă-te pe tine
de-acolo se vede clar
o mare de flegme
iar tu ești unul singur
nu mai visa!