Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
cu ochii închiși vezi lumea mai bine
lasă-i pe toți să treacă prin tine
să ia câte-o parte s-o ducă
atunci când timpul nu te-ajută
dedic mult timp scrisului
să-i închid gura visului
să-l așez pe spate în costum
că așa se poartă postum
vezi tu
tot ce-am îndurat pare-n zadar
parcă aș fi un tâlhar
fără noroc la zar
am sufletul amar
nu-l gusta
privește prin mine doar
și zâmbește chiar dacă îți e mai bine
speranțele au miros ... Citește mai departe!
suntem cu toții copiii mătăsii
ținuți în cuști de fier
cu măști de oxigen pe față
ne amputăm zilele din noi
dăm înapoi carii și dureri
pe pereții interiori ai sufletului
zugrăviți și rezugrăviți
stau spânzurate idei
și planuri
moarte
mirosul din noi
ne putrezește spiritul
noi nu facem nimic
să îl calmăm
membrele încătușează spiritul
oamenii încătușează libertatea
care va mai exista doar în natură
însă o vom vâna
ca pe animalele sălbatice
pentru a o purta ca trofeu
nu ca ceea ce este
atunci aceasta își va pierde numele și scopul
iar oamenii ce o purtau pe dinafară
vor rămâne în fundul gol cum erau la început
în fiecare noapte îmi pun visele pe pernă
adorm înaintea lor
am încercat să le tai
dar nu sângerează
ne torturăm reciproc
până când va sta timpul
mi s-au scurs ploile până în călcâie
mâzgălesc cu sângele meu pe cei din jur
sub șapcă stau ideile la umbră
le mănânc cu lingura
versurile fac baie în ciorbă
sau fasole
mă sperii doar de mine
și de ziua de ieri