Categorie: PoeVești

Cer incendiat

Posted on by Ștefan Trepăduș

spânzură-mă de cea mai înaltă dorință
și dă-mi foc picioarelor
să mă fac una cu nimicul care mă înconjoară
nicio băutură nu mă mai îmbată
niciun drog nu mă mai sparge
să mă mătur ca praful de vise arse

viața mea pute ca mucegaiul
pe o mâncare delicioasă
uitată prea mult în soare

ultima oară când m-am privit în suflet
nu mai eram acolo

Suflare de viață

Posted on by Ștefan Trepăduș

în fiecare dimineață îmi scutur picioarele
înainte să pornesc la drum
visele se tot țin de ele
și mă urmează
seara mi se agață de pleoape
închizându-le
și făcând lumină în suflet
s-au lipit permanent de mine
cu salivă și pământ galben
căci din asta sunt făcute
la fel ca noi

Si bemol

Posted on by Ștefan Trepăduș

lasă-mi o lumină aprinsă
ca să mai pot spera

lasă-mi un sac încăpător
în care să adun cunoaștere

lasă-mi o grămăjoară de pietre
cu care să arunc în bălți

lasă-mi nisip strălucitor
pe care să-l dau pe prostii

lasă-mă să încerc
dar nu mă uita așa

lasă-mă să fiu eu
și eu te voi lăsa

Explicație

Posted on by Ștefan Trepăduș

norocul ți-l faci singur
așa scrie în ziare
dar sunt doar umbre gri
literele mint
ca băuturile fără alcool

miroase a mucegai în mințile noastre
unde păianjenii fumează iarbă
și joacă șeptică

gândurile merg în baston
până la drogheria din lobul urechii
e închis

azi am aflat
că mâine va fi la fel ca ieri