Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
am calcat pe-o lacrima
imi pare rau daca-i a ta
i-am sapat mormant in sufletul meu
langa artera principala
sa poata auzi tropaitul sentimentelor prin vene
soldatii rosii i-au cantat
un jazz
am coborat si eu langa
astept sa vii sa ma scoti de unde m-ai lasat
si sa-mi spui ca m-ai iertat
timpul nu mai are rabdare
sa ma astepte
ma arunca de colo-colo
ma depune in pamant
imi ingroapa tot
rabdare speranta
nu mai suport
discursurile sale pseudo-obscene
cand eu l-as injura de vii
de vineri pana joi
si de la capat
mi-am dat demisia patroane
nu mai suportam
sa ma contrazic cu gandurile tale
aveai blandete pana-n sange
si glasul nu sarea nicicand
desi deseori nu stia ce zice
nici tu nu erai sigur
ce-o sa se aleaga de tine
si inca macini pietre
de asta-mi dau demisia patroane
te las doar pentru o perioada
semnat sistemul tau imunitar
m-am supraenergizat
sunt ca un nor ce aduna la un loc sarcini pozitive si negative
care lupta intre ele pentru suprematie
eu sunt campul de lupta
dintre pamant si cer
dintre fobia stagnarii si viteza crescanda a descatusarii evenimentelor
sunt ca o boala autoimuna
si sunt propriul meu leac
daca de data asta nimeresc doza
sunt propriul meu inceput si sfarsit
pana cand se inverseaza pasii
alerg spre mine si ma ajung in infinit
Unde ne e timpul, Mircea?
Ce au facut cu el?
Cat la suta este spaga?
ni l-au inchis fara judecata
fara probe
fara vreo cale de recurs
l-au legat si
l-au batut
l-au scuipat unde ma-sa-l saruta
unde e timpul nostru, Mircea?
unde e timpul tuturor?
cine l-a luat si
l-a facut al nimanui?