Când e liniște, ca acum, îmi place să ascult șoaptele fricii
Din oameni, sau să fac chiar eu niște sacrificii
Îndrept arma, țintesc sau trag întâmplător
Că trebuie să nimeresc…eșec răsunător.
Toți s-au ferit, ca la un semn
Parc-ar fi știut că vreau să-i blestem
Acum chem moartea să facem un pact
Să-i omoare ea pe cei ce-au refuzat
Să-și urmeze destinul ce le-a zis: de azi,
Îmi pare rău, n-o să mai existați…
Categorie: PoeVești
Reflecție
Am vrut să plonjez adânc în conștiința umană. Însă m-am temut și am făcut un pas înapoi. Tot felul de gânduri se roteau în jurul meu, vroiau sa îmi facă vânt înăuntru.
Am sărit până la urmă! Și am realizat că sunt în același trup care mă ține captiv de aproape 19 ani. Încerc să evadez prin muzică și poezie, emanând pace și dragoste în jurul meu!!
Dragoste și fidelitate
Ce este fidelitatea? Și ce este dragostea fără fidelitate? Dar dacă v-aș spune că sentimentul real de dragoste nu te lasă să te gândești la altcineva decât persoana iubită?
Fidelitate, pentru mine, înseamnă să îți sincronizezi gândurile, să ai aceleași idei cu persoana iubită. Fidelitatea decurge din dragoste. Dacă sentimentul e adevărat, cu timpul se va ajunge la un nivel de unificare al gândirii nemaiîntâlnit. Asta nu înseamnă că, dacă nu aveți aceleași gusturi, nu vă iubiți. Dimpotrivă, persoane diferite ... Citește mai departe!
Pereții îmi răspund
Putrede pături de lavă
Plictisesc moartea-n natură
Stelele noaptea se lasă
Peste plaja imatură
Tigri verzi din copăcei
Aruncați în praf de stele
Îi cântă greierii mei
Și umbra suferinței mele
Pacea cea mult căutată
Arde-n mine vechi comori
Și iubirea camuflată
Zice că vrei să mă omori
Crucificat pe stâlpul lenei
Ard ca focul din priviri
Pentru patima eternei
Și veșnicei ne-mpliniri
Obrazul greu pătat de vomă
Scoate sunete zurlii
Peste apusul de comă
Cu râsete aurii
Pot să ... Citește mai departe!
Vorbesc cu pereții
Clopot de funingine macabră
Praf nestins pe candelabre
Ropote, priviri de lavă
Și în pivniță cadavre.
Suflete scoase din minți
De niște mâini nepricepute
Trupuri ca recipienți
Ce nu vor mai fi umplute.
Praf de stele sau jăratic
Golul negrului din om
Adevărul fantomatic
Ce așteaptă pe peron.
Încuscrite sentimente
Teama și ura de bine
Veștejesc azi în caiete
Strigări vecine.
Mutantul simț al fricii
Aduce strigoilor
Numeroase delicii
Ca dar al ploilor
Infailibila moarte
Căscată-n tren
Nu se mai ... Citește mai departe!