Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
trage de cheile din cuvinte
ai să mă găsești
cocoțat pe ele plesnind din bici
mă uit la ceas
ba nu cuvintele nu au ceas
dar mai e o minciună pe care v-o spun toți
că ele nu ar crește în copaci
vei găsi maternitățile pline
de
copaci câmpii izvoare nopți zile mine tine nimic toate
născând cuvinte
cuvintele
unicul etalon al relațiilor dintre oameni
Încă mă mai învelesc cu foi de caiet. Credeam că, din mai multe motive, nu mai puteam face asta. Încă mă mai teleportez direct în seva copacului, să văd prin ce trece. Mă refer la stări. Uneori crezi că poți curge fără să faci nimic, te ajută gravitația. Dar nu! Dacă ești sevă de copac trebuie să curgi în sus, contra gravitației. Ia să te văd!
Uitasem că vorbeam de mine. Dar uneori cred că eu sunt copacul și atunci ... Citește mai departe!
îmi agăț melci de urechi
am auzit că se poartă
de fapt eu îi port
ei se încovoaie pe gândurile mele
am în minte rouă proaspătă
și frunzele sunt mereu verzi
dar merg fumate și așa
rulate în pagini de jurnal
am încetat să privesc pe unde merg
acum mă uit încotro merg
îmi place ce văd
acum nu mai visez
dacă deschizi o cutie cu stele
ziua
s-ar putea să-ți sară nisip în ochi
dacă deschizi o cutie cu stele
noaptea
îți poți regăsi drumul
dacă nu deschizi o cutie cu stele
ziua sau noaptea
îți poți face propriul drum
Îmi place să privesc cerul noaptea. Mă face să simt o căldură interioară, de parcă acolo ar fi „acasă”. Acolo nu se intră cu chei și nu există alarme. De fapt nu cred că există delimitări. E la fel de adevărat că acestea sunt atât de necesare aici, pe pământ. Dar tocmai ele ne fac pe unii dintre noi să ne dezvoltăm și să ne întoarcem „acasă”.