nu facem decât să reciclăm nopți
când cineva ne taie din ele
și nu ne mai ajung peste creștet
ne-am înveli cu verile trecute
pe care le-am urât până azi
promitem că de la anul umplem șifonierul
însă doar reciclăm nopți de vară
cu greieri amanetați
ce cântă doine de ieri
azi este prea frig
iar noaptea scurtă nu ajunge la picioare
Categorie: viu și verde
Vocea vieții
din ochii ei curgeau lacrimile cerului
cu care putea îmblânzi furtuna
zâmbetul ei potolea furia soarelui
când închidea ochii se făcea liniște
toate animalele tăceau să o asculte
dar ea nu vorbea niciodată
ea cânta
pe limba copacilor
și a pământului înțesat de rădăcini
o puteai asculta doar cu sufletul întreg
Încă o dată
Vapori de plictiseală plutesc în aer. Nu am ce face, așa că îi privesc cu o durere de măsea. Parcă mandibula și o parte de craniu vor să plece cât mai departe de mine. Și eu aș pleca foarte departe de gradele în plus peste 29, dar nu pot. Uneori trebuie să trăim cu ce avem!
Cerurile – secția sosiri
aș vrea să leg fluturi cu ață
câți mă pot ține
să mă ridice până mă lovesc de cer
să mă lipesc de cer ca gecko
să împletesc o scară ca păianjenii
să o cobor spre voi
în cer e mult prea liniște
dacă vii de unul singur
lasă-ți tăcerile pe pământ
unde nimeni nu le înțelege
deci vor fi în siguranță
În jurul tău
tu sorbi din râuri
ne urli în urechi
rămâi în casă
iei din noi elixirul vieții
și îl pui în fructe
unii te doresc
alții te dojenesc
eu știu că fără tine noi nu am exista
dar uneori și tu exagerezi