Să-ți scoți din cap c-o să mai fiu vreodată bun
Am o gaură în suflet și chiar de vreau să pun
Bunătate, ea se scurge în noapte,
E înțeles greșit orice act de caritate.
Vreau să-nchid ochii, să nu mă mai implic,
De astăzi nu mai vreau să simt nimic,
Însă, din fericire, nu am inima rece:
A doua zi când mă trezesc supărarea îmi trece.
Vreau să mă bag în pământ de negru ce sunt
Să pot hrăni florile pe care alții le rup,
Să joc hore cu râme, spun cu cârtițe glume
Cât timp ajutorul meu nu-i binevenit pe lume,
Nu mai e nevoie să zic niciun cuvânt
Nimeni să nu știe cine și dacă mai sunt
Sunt o frunză-n vânt, țin cădură la iarbă
Ceru-mi trimite nea, să am și eu la iarnă.
M-am săturat să tot fiu calul vostru de povară
Mă țineți lângă voi doar să mă faceți de ocară
Și, sincer să fiu, chiar aș pleca de mâine
Nu mai vreau de la voi nicio bucată de pâine.
Chiar de-am să mă-mprietenesc cu câinii vagabonzi
Chiar dacă m-ați vedea cerșind în colțuri de străzi
Am să îmi urmez drumul, chiar de duce la vale
Chiar dacă la sfârșit o să ajung în canale.
Prea multe cuvinte goale sau spuse cu răutate
Mă fac să mă simt departe de normalitate
Nu știu ce-am făcut de v-ați pierdut încrederea,
Dar tot nu aveți dreptul să vă jucați cu mintea mea.
De mâine vreau să zâmbesc, vreau să reușesc
Să am o viață fericită, așa cum plănuiesc
Din păcate, o să vă cam las în spate
Dar la ce îmi faceți voi, jur că altfel nu se poate.