Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
E pustiu lângă tâmple
E pustiu lângă șoapte
Atât de pustiu
Că tăcerea învață să înoate
Parcul e atât de rece
Fără buze și brațe
Fără zâmbetele tale calmante
Fac convulsii
E clipa prea lungă
Și infinitul prea scurt
Și nu pot să te sărut o viață
Într-un singur amurg
disperare
îmbracă hainele mele cele noi
nu te-ai săturat de căldură
mie îmi pătează toate gândurile
m-aș așeza la izvorul ei rece
atacat de lupi
cu speranța rănită
și încălțat cu șerpi veninoși
disperare
ia hainele mele să nu te mai recunosc
eu am să mă opresc la o terasă
care are de toate în afară de ea
Să-ți scoți din cap c-o să mai fiu vreodată bun
Am o gaură în suflet și chiar de vreau să pun
Bunătate, ea se scurge în noapte,
E înțeles greșit orice act de caritate.
Vreau să-nchid ochii, să nu mă mai implic,
De astăzi nu mai vreau să simt nimic,
Însă, din fericire, nu am inima rece:
A doua zi când mă trezesc supărarea îmi trece.
Vreau să mă bag în pământ de negru ce sunt
Să pot hrăni florile ... Citește mai departe!
A aruncat scântei din privirea furioasă de a devenit gelos focul din șemineu, iar tastele au rupt-o la fugă. Pofta a escaladat singură peretele și s-a agățat în cel mai apropiat cui. De afară se auzeau răgete demne de o grădină zoologică. De frică, persoanele din tablouri se întorceau cu spatele și încercau să se acopere cu obiectele alături de care fuseseră fotografiate.
O ființă care se putea măsura la înălțime cu Coloana Infinitului a lui Brâncuși apare în pragul ... Citește mai departe!
Mentalitatea și comportamentul oamenilor se schimbă pe zi ce trece. Acum sunt tot mai reci, de parcă furtunile i-au spart și vântul face curent în sufletele lor. Mie mi-e dor de timpul când oamenii erau mai calzi, mai blânzi, primitori și înțelegători. Mi-e dor de timpul când oamenii erau oameni.
Acum oamenii sunt la fel de reci precum caloriferul meu. Atât de reci încât nu mai au nevoie de frigidere. Dar lor nu le pasă. Nici nu mai iau după ... Citește mai departe!
