O poveste normală de sărbători

S-a trezit cu fața la cearșaf, aproape sufocat. S-a dat jos imediat și a deschis geamul pentru a fi trezit mai bine de palmele reci ale zilei de 27 decembrie. Aerul era destul de rece, însă nu cum s-ar fi așteptat: afară erau nu mai puțin de 15-16 grade și soarele strălucea ca o bijuterie scumpă purtată cu eleganță. S-a îmbrăcat repede și a ieșit să bea cafeaua. Din diverse motive, cafeaua la ibric nu avea niciun efect asupra lui ... Citește mai departe!

Noiembrie

noiembrie-
guturai și zâmbete în ochii bunicilor
bucătăria te cheamă la prăjituri
soarele mai trece să ne salute
înainte să-și primească gratiile de gheață

noiembrie-
lună a pregătirilor de petrecere
a serbărilor de mulțumire
pentru un an îmbelșugat
te salut