Ultimul drum

Prin orașul prăduit de vânt m-avânt având curaj
Revin curând pledând profund pentru peisaj
Poet al vechilor arte, cu cuvintele consoarte mă despart
Azi de litera A, mâine de celelalte și plec în hazard.
Opresc pe răni consoane, sap în sare, mă arunc
În zare trag tare un ultim pământ peste mormânt
Căci mi-a venit sfârșitul cu răsăritul și am plâns
La lacrimi mi-am uscat chibritul și toate condeiele mi-am strâns.
Plec azi pe ultimul drum, mi-ascund poezia în desagă
Că-n atât fum și mâl, la pas nu-i loc de șagă
La revedere, foaie dragă; mi-ai fost și pântec, și mormânt
Nu plânge, lasă cheile pe masă, c-adorm cu capul pe cuvânt.
Am deschis noi înțelesuri chiar în aceste versuri și de n-ai priceput
Mă rup de acest tărâm cu cețuri și mă întorc la început
Unde era cald și bine, eufemisme fine eu am scris
Dar realitatea-i moartă, deși strofa-i încă vie, cuvântul sub pleoape am închis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *