munții îmi înțeapă tălpile
câmpiile îmi scot ochii
marea mă otrăvește
pământul vrea să evadeze din mine
și-s gratiile groase și dese
îmi tot aruncă incantații
să mă împiedic de fire
taie bucăți cu priviri ruginite
să mă coc să mă scurg
mă toarnă în neant
dar pe pereți mă adun
îmi înfig unghiile roase
în gâtul deșertăciunii
am să mușc din viață
până am să mă satur
chiar de voi rămâne doar un ochi
voi veghea la îndeplinirea visului
Autor: Ștefan Trepăduș
litera mică
mi-am uitat șireturile în pod
și miroase a biscuiți
pe malul speranței
mi-am pus lenjeria la uscat
într-un pom veșnic verde
din care coboară fără încetare robo-veverițe
au înflorit strâmbilele
și blegiecii sunt plini de viață
(atât cât pot și ei)
s-au adunat la o halbă de bere
lângă gardul meu
săgetat de soare
azi am să las fantomele din dulap să moară
cel puțin pentru un timp
ca să mă bucur de o gură de noroi
proaspăt ca aerul ... Citește mai departe!
Nu e pentru cine se pregătește
Abia astăzi mi-am recuperat odihna după călătoria pe care am făcut-o luni. Însă lucrurile au revenit la normal, adică la starea de nervi, mult mai repede decât speram, adică imediat ce m-am întors. Acest lucru s-a adăugat la unul care m-a deranjat cu câteva zile înainte.
Este vorba de faptul că speram ca, la această aniversare, familia mea să își dea seama de pasiunea mea pentru tehnologie (nu că nu ar fi avut destul timp până acum) și să ... Citește mai departe!
Spânzurat de ceas
cum să mai deșir norii
când nu am chef nici de mine
nici de ce aș putea face
să mă apuc cu mâinile de crengile îngândurate
de ieri
să sparg plictiseala
în suficient de multe bucăți
cât să îmi țină de foame
leg timpul de un pom bătrân
e prea urât
și nici zilele nu mai au nasturi la cămăși
de ce să plec eu oriunde
când nici aici nu e bine
păsările cântă din aripi
vărsându-și în halbe
fericirea-polei
Carta vieții
sângele din călcâie
mi s-a urcat la creier
mă calc pe cap
apoi îl umplu cu pământ
să miroasă a distanță
a fericiri necheltuite
a visuri puse la naftlină
capul îmi scârțâie
a ruginit
din cauza lacrimilor flămânde
ca niște termite desprinse
din cărți fermecate
cu ape tulburi
și monștri reali
plutesc la vale
către distrugere totală
de unde nu mai e cale de întoarcere
nu sunt scări
doar urme de sânge
schelete de smoală
și dinți ce țin strâns... Citește mai departe!