Azi totul a mers aiurea ca o mașină din care șoferul a sărit pe geam. Însă cel mai vătămat a fost șoferul. L-au certat toți cactușii orașului fiindcă nu le dădea dreptate băncilor, care spuneau că deși oamenii sunt diferiți, toți se așează pe ele să se odihnească după o zi grea.
Un telefon public uitat pe o stradă lăturalnică a fost martorul unei scene mai puțin obișnuite: un ambalaj ieșit la plimbare, care se parașutase pe lângă un coș ... Citește mai departe!
Autor: Ștefan Trepăduș
Din praf și lanțuri
mi-am ascuns chipul trist printre cuvinte
nimeni nu se uită la ele
restul corpului a rămas în bătaia soarelui
urechile aud cum se apropie furtuna
le lipesc de pământ
mi se toarnă praf în ele
din lanțuri e greu să te ferești
Necrofagi și alte specimene
poezia nu schimbă nimic
nu știe să țină pixul în mână
cei care i-au dat la ochi cu mănuși de box
știu asta bine
noi ne agățăm de ea ca de cuier
suport pentru frustrările noastre
nu o servim cu nimic
ea iese cu noi doar de ochii lumii
în adâncul poeziei
probabil pute a trupuri în descompunere
totuși unii dintre noi
o mănâncă de parcă ar fi vie
Vine trenul
din locul ăsta orb văd doar luminițe
sunt visurile după care alerg
strângându-mi strigătele-n pumni
aici nu ar avea ecou
poveștile de viață umplu foi
totuși eu încă am caiete goale
cerneală în creier nas și ochi
și o răbdare
dar cât să mai aleg cu picioarele legate
peste cadavrele unor idei
m-am săturat de mirosul ăsta
devin fantomă și trec prin toți
Cu oase-n ochi
mi-au cântat târnăcoapele în cap
în stratul de cărămidă betonat
și cu pick-hammer-ul mi-a dat
chiar în structura de beton armat
lovesc și eu nebun în cactuși
în țipari electrici și în zid
capcane de urși
uși ce mă închid
m-arunc de la fereastră
în soarele-arzător
nu mai suport
să fiu țintă la tras cu arcul
peștele ce va fi prins deși nu mușcă momeala
mi se dezlipește sufletul de corp
auzind un strâmb diapazon
se crapă corpul de sus ... Citește mai departe!