Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
îmi sprijin ochii pe genunchi
secundele mi-alunecă din palme
mă urc pe un copac cu crengi tăiate
să rup din el
lucruri ce cresc doar pe pământ
pietrele de sub umeri
mă poarte amonte
nici nu vreau să opresc cascada de zile
chiar de am să mă târăsc prin cele mai umede locuri
e mai bine decât să stai în picioare în locuri scunde
secundele s-au strâns una în alta
peste pământul care tremura de nerăbdare
tot nimicul se acumula într-un vuiet slab perceptibil
natura s-a așezat la focul oamenilor
beată și pusă pe scandal
că n-a primit niciun cadou
costumele de spaimă ale timpului
culese de prin suflete dezafectate
și măcelărite pe alocuri
roase de moliile acestui secol
sunt purtate pe dos
cu speranța că
orice șoaptă bine țintită
le va dezbrăca
și așeza din nou
pe viitoarea cărare
a speranței
să ne suflecăm mânecile
până la genunchiul secundei de care vrem să ne despărțim
în sala de așteptare
a unei haine de carne
luăm cina cu însăși viața
iar noi nu ne putem lua ochii
chiar dacă oricum nu vedem nimic
Articolul ăsta nu e pentru tine. Tu n-ai să înțelegi nimic. Iar cei care ar înțelege nu au timp să citească. Pentru că timpul lor nu se măsoară în secunde.
Cei care ar înțelege ar prefera să scrie, ca să îi facă și pe ceilalți să înțeleagă. Dar nici cei care ar putea înțelege nu au timp să citească. Pentru că timpul lor nu se măsoară în ani.
Nici măcar noi nu știm cum se măsoară timpul nostru, pentru că, ... Citește mai departe!