Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
eu sunt piatra
de care te-ai împiedicat de atâtea ori
fără să îi acorzi vreo importanţă
m-ai fi dat din drum
dacă nu ai fi crezut că te vei lovi
(lucru perfect adevărat)
cică pietrele nu gândesc
atunci când bate vântul
sau plouă
de parcă nu ar simţi nimic
însă ele dau de gândit
Oamenii sunt proști pentru că acceptă toate mizeriile care se aruncă în ei. Sunt proști pentru că nu cer condiții mai bune de muncă, program mai scurt, bani mai mulți și se mulțumesc cu puțin. Oamenii sunt proști pentru că acceptă să facă ani întregi lucruri care nu le plac absolut de loc, gândindu-se că n-au alternativă. Au! Cu toții avem! Dacă ne-am opri din muncă atunci când nu ne convine ceva, dar nu făcând grevă, ci demisionând în masă, ... Citește mai departe!
spânzură-mă de cea mai înaltă dorință
și dă-mi foc picioarelor
să mă fac una cu nimicul care mă înconjoară
nicio băutură nu mă mai îmbată
niciun drog nu mă mai sparge
să mă mătur ca praful de vise arse
viața mea pute ca mucegaiul
pe o mâncare delicioasă
uitată prea mult în soare
ultima oară când m-am privit în suflet
nu mai eram acolo
în fiecare dimineață îmi scutur picioarele
înainte să pornesc la drum
visele se tot țin de ele
și mă urmează
seara mi se agață de pleoape
închizându-le
și făcând lumină în suflet
s-au lipit permanent de mine
cu salivă și pământ galben
căci din asta sunt făcute
la fel ca noi
Cum să mai cred în poveștile cu final fericit ale altora când știu că ale mele nu-s așa? Eu visez că-mi ucid visurile la colțuri jegoase de bloc, însă niciodată nu sunt prins. E ușor să se comită astfel de crime când nimeni nu cunoaște victima sau vinovatul. Însă pedeapsa tot se aplica: sentimentul că poate s-ar fi putut face ceva, deși ai încercat tot ce era posibil, ca să nu se ajungă aici. Asta te urmărește toată viața. Finalul ... Citește mai departe!