Am intrat in cladirea intunecata cu un singur scop, sa fac ce mi se ceruse: sa incui toate usile la care se potrivea acea cheie. Paseam pe holuri plin de teama si atent in toate directiile. Introduceam cheia in broasca fara sa mai verific daca este c(in)eva in acele camere. Ultima usa mi s-a parut ciudata, nu era ca celelalte, avea un altfel de mecanism de inchidere. Probabil ca, facandu-mi datoria, am descuiat-o….
Categorie: tortura creierului
On hold
Ceva se întâmplă. Nu zic că e ceva de bine, deși pare de rău deja. Doar se întâmplă. Și sunt sigur că timpul îmi va dovedi dacă greșesc, cum a mai facut-o o dată, de curând. Sunt în așteptare!!
Game over
Inspirația mea se apropie de sfârșit. Blogurile mele nu mai au viață lungă. Trebuie să găsesc altă muză. Nu, nu este ceea ce gândești tu, deși nu-i total exclus:d. Dar trebuie să caut rapid o temă sau să-mi forțez imaginația în căutarea poveștii morbide care va pune capăt șirului de idei ce (nu) v-au ținut ochii ațintiți pe blog până acum. Sper că, și de azi înainte, să vă comportați la fel!
Crima perfectă- sinuciderea
De ce crima perfectă? Pentru ca să demonstrăm că și în România se pot face lucruri la nivel profesionist.
Arma cea mai indicată pentru crime e cuțitul, e dureros, spectaculos și poți să-l și răsucești în rană dacă ce am enumerat nu e suficient pentru tine.
Pe locul doi e pistolul. Trebuie să îl încarci, să țintești și de multe ori victima nici nu simte. Plus că ești tentat să îl abandonezi la locul faptei, amprente, chestii…
Ar mai fi ... Citește mai departe!
Din amintirile zilei de ieri
Atunci am văzut-o pe ea profană. Nu mai era farul călăuzitor de altă dată. Știam că decăzuse, dar mă forțam să cred că nu e adevărat. Toată lumina din jurul ei se stinse brusc, ba chiar fața îi luă o nuanță întunecată. Probabil realizase că secretul ei nu mai era secret. Apoi, a mai tras un fum și s-a retras într-o negură pătrunzătoare…