Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Plombe negre și albastre
Are cerul astei zile
Nu-l privesc în timp ce coace
Imagini pentru amintire.
Mi-amintesc cu drag de ea
Nu contează c-a zburat
Ca și fulgii albi de nea
Într-un peisaj furat.
Ascunsă e ca gândul meu
Și urât gândește-acum
Așa c-am scos-o din releu
Fără ca să iasă fum.
Realitatea e ca atingerea delicată a unui ciocan uriaș. De multe ori ți-o dorești, și când o ai, o dai la schimb pe tot felul de căcaturi.
Realitatea e surdă. Nu se sperie de strigătul tău disperat de a ieși din ea!
Realitatea e vie și, cât timp ești conștient de ea, îți rămân aproximativ 20% șanse să supraviețuiești și tu!
Când e liniște, ca acum, îmi place să ascult șoaptele fricii
Din oameni, sau să fac chiar eu niște sacrificii
Îndrept arma, țintesc sau trag întâmplător
Că trebuie să nimeresc…eșec răsunător.
Toți s-au ferit, ca la un semn
Parc-ar fi știut că vreau să-i blestem
Acum chem moartea să facem un pact
Să-i omoare ea pe cei ce-au refuzat
Să-și urmeze destinul ce le-a zis: de azi,
Îmi pare rău, n-o să mai existați…
Am vrut să plonjez adânc în conștiința umană. Însă m-am temut și am făcut un pas înapoi. Tot felul de gânduri se roteau în jurul meu, vroiau sa îmi facă vânt înăuntru.
Am sărit până la urmă! Și am realizat că sunt în același trup care mă ține captiv de aproape 19 ani. Încerc să evadez prin muzică și poezie, emanând pace și dragoste în jurul meu!!
Mă dor mușchii gâtului. Abia îmi pot ține capul pe umeri. Parcă cineva sau ceva ar vrea să mi-l smulgă. Eu nu vreau! Nu încă! Mai am câteva visuri de îndeplinit. Apoi, facă-se voia Domnului!