Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
‘Și mirosea a orgoliu satisfăcut, flori de primăvară și cafea’. Fluturi ereditari își băgau nasul în porțiuni de materie încă necercetată. Masa pe care stătea cafeaua se gândea la procesul prin care plantele se hrănesc(fotosinteza). Orgoliul era singurul care lenevea, așteptând proxima ocazie să arate că nu a murit.
(Mulțam, Gnowee, pentru citatul din incipit, mi-a fost de reală inspirație!)
Dupa ultima lovitura de par l-a lasat tapan (ci ti razi? crezi ca nu te vad?). Alerga pana la geam, il deschise si cu o pocnitura din degete cadavrul levita si se arunca pe geam. Acum casa era curata!!
– Am vorbit cu grăjdarul, știi tu, ăla care are grijă de dragoni!
– Și, ce a zis??
– Aparent l-am convins. Însă cred că l-am enervat, că înainte să plec mi-a zis: Na, să ai pentru tot anul!!
Am uitat ce înseamnă să fi om. Am uitat să-mi folosesc creierul sau inima. Am uitat scopul vieții pe pământ. Am uitat de ce scriu acum aceste cuvinte al căror sens l-am uitat.
Am uitat dacă uitarea mea e definitivă sau e doar o amnezie temporară!
S-a lăsat întuneric. Ceea ce văd acum poate fi o ușă sau o groapă. Poate fi nemurirea sau distrugerea. Poate fi dragostea sau tragedia. Poate fi totul sau nimic.
Întunericul îmi priește! Voi alege groapa, nu am cheie de la ușă! Dacă tot nu pot fi nemuritor, aleg să distrug tot! Însă, din ultimele două am să aleg dragostea, căci dacă aceasta lipșește, restul e tragedie!!!