N-uitare

cu umbrele sub ochi
și ploaie sub frunte
aștept tunete să mă scufunde

cu creierul în coș
și corpu-n levitare
aștept să-mi reiau forma de la îndreptare

cu oceanul în brațe
și vântul sub picioare
îmi învăț gânduri să zboare

cu mirosul cărților sub nas
cu pupilele sub ceas
înaintez către lumi noi

ce-mi alunecă din mâneci
cad se transformă-n poteci
și niciodată nu pleacă în uitare

Jurnal de lectură incomplet

Incomplet nu pentru că sunt cărți pe care le-am citit și am uitat de ele, ci pentru că, din diverse motive, în 2015 nu am apucat să citesc toate cărțile pe care mi le planificasem. De aceea această introducere este mai lungă decât lista însăși. Totuși, fără o scuză sau motiv anume am să alătur jurnalului și titlurile cărților pe care nu am avut timp să le citesc, cu mențiunea că acestea vor apărea cu siguranță pe lista de cărți ... Citește mai departe!

O listă fermecată

M-am gândit să pun la un loc toate cărțile pe care le-am citit în ultimii ani, deși puține, și să fac schimb de recomandări cu voi. Pentru asta am creat o pagină specială pe blog, cu numele de Lectio commentarius . Îmi prezint scuzele pentru că am citit mult mai puțin decât mi-aș fi dorit eu, darămite decât au citit alții și exact acest lucru vreau să îndrept prin intermediul acestei pagini.

P.S. Nu mă pot lăuda că știu latină, ... Citește mai departe!

Muze stresate

Vremea asta mă agită. Nu îmi place. Eu sunt un om liniștit. Tot mai perturbat de ce mi se întâmplă și de ce observ în jur, dar încă liniștit. Pentru că fac lucruri ce mă mențin calm: citesc, atât bloguri, cât și cărți; scriu pe blogurile mele și la viitoarele mele cărți; ascult și fac muzică; etc.
Totuși liniștea asta nu îmi e mereu benefică. Mi se pare că tot ceea ce fac iese mai bine dacă lucrez sub stres. ... Citește mai departe!

Timpi morţi

Mi-e dor de dimineţile în care ieşeam cu prietenii să ne bem cafeaua. Acele dimineţi aveau alt gust. Acum ei s-au dus la facultate şi pe mine m-au lăsat aici. Nu mai suport cafeaua. Dar tot am nevoie de ea ca să îmi încep ziua. Chiar şi atunci când mă trezesc la prânz.
Am rămas aici cu alţi prieteni, cărţile. Cu ele îmi petrec nopţile până târziu. Dar vine weekend-ul şi amicii mei în carne, oase şi suflet se întorc…