La lumina haosului

secundele s-au strâns una în alta
peste pământul care tremura de nerăbdare
tot nimicul se acumula într-un vuiet slab perceptibil

natura s-a așezat la focul oamenilor
beată și pusă pe scandal
că n-a primit niciun cadou

costumele de spaimă ale timpului
culese de prin suflete dezafectate
și măcelărite pe alocuri
roase de moliile acestui secol
sunt purtate pe dos
cu speranța că

orice șoaptă bine țintită
le va dezbrăca
și așeza din nou
pe viitoarea cărare
a speranței

Ea, profana II

Mi se pare normal
Totusi paradoxal
Sa impartim acelasi viciu

Inca ma mir
Nu pot sa imi revin
De spaima

Poate ca m-am inselat
In privinta ta…
Dar tot nu te pot uita.

Desi doar ochii
Atat de vii
Ii vad in cap

Buzele stranse
Intr-un zambet
Poate fortat

Dar capriciile vremii
Se vor stinge
Si va ramane viciul.
9-MAI-2012