Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
disperare
îmbracă hainele mele cele noi
nu te-ai săturat de căldură
mie îmi pătează toate gândurile
m-aș așeza la izvorul ei rece
atacat de lupi
cu speranța rănită
și încălțat cu șerpi veninoși
disperare
ia hainele mele să nu te mai recunosc
eu am să mă opresc la o terasă
care are de toate în afară de ea
secundele s-au strâns una în alta
peste pământul care tremura de nerăbdare
tot nimicul se acumula într-un vuiet slab perceptibil
natura s-a așezat la focul oamenilor
beată și pusă pe scandal
că n-a primit niciun cadou
costumele de spaimă ale timpului
culese de prin suflete dezafectate
și măcelărite pe alocuri
roase de moliile acestui secol
sunt purtate pe dos
cu speranța că
orice șoaptă bine țintită
le va dezbrăca
și așeza din nou
pe viitoarea cărare
a speranței